top of page
Coborârea lui Iisus de pe Cruce (1612-1614)
Tripticul Coborârea de pe Cruce este realizat la scurtă vreme după întoarcerea din Italia. Tabloul se află în Catedrala Notre-Dame din Antwerpen. Comanda tripticului a fost făcută în 1611 de gardianul civic al Antwerpen-ului. La acea vreme conducătorul ghildei era Burgomaster Nicolaas Rockox, care și apare în pictură. Cele două panouri laterale prezintă Vizitarea și Prezentarea în templu.
În momentul în care tripticul este închis, spectatorul poate vedea o scena din viața Sf. Cristofor („Cristophorus” în greacă însemnă „cel care îl poartă pe Crist”). Există deci o legătură evidentă între cele patru picturi care compun tripticul, subiectul fiind acela al purtării Cristului. Influența lui Caravaggio este foarte puternică, fiind evidențiată în contrastele violente dintre lumină și umbră, între tonurile calde și reci, precum și în realismul execuției. Totuși, compoziția este dedramatizată și capătă trăsături mai clasice. Aceasta rezultă din faptul că Rubens cedează tot mai mult influenței exercitate de Tiziano, pe care îl va admira până la moarte. Într-un alt triptic intitulat Înălțarea crucii, teatralitatea accentuată amintește de tablourile lui Tintoretto, ale cărui tablouri le admirase la Veneția.
Debarcarea Mariei de Medici la Marsilia (1622-1625)
În anul 1621, regina Franței, Maria de Medici, îi cere lui Rubens să execute decorarea galeriei de festivități a palatului Luxemburg, din Paris. Opera este terminata în anul 1625, cuprinzând 24 picturi de dimensiuni mari care prezintă „Istoria vieții celebre și a faptelor eroice ale Reginei”.
În prezentarea acestor evenimente, pictorul îmbină doua abordări, realistă și alegorică. Astfel, în Debarcarea la Marsilia, Maria de Medici este prezentată nu numai înconjurată de persoanele de la curtea ei, dar și de personaje mitologice, cum sunt cele trei Naiade din planul frontal al tabloului și zeița Gloriei.
Rubens a început lucrul la acest ciclu prin pregătirea unei serii de mici schițe în ulei, pe care asistenții lui le-au mărit la dimensiunile necesare. Apoi Rubens a facut retușurile, asfel încât pânzele redevin opere ieșite de sub mâna artistului.
Judecata lui Paris (1635-1638)
Tabloul inspirat de mitul alegerii „celei mai frumoase” de către Paris, alegere care a dus la războiul Troiei, a fost o buna ocazie pentru Rubens de a prezenta nuduri de femeie.
De la stânga la dreapta, prin personajele Atenei, Afroditei și Herei, artistul prezintă nudul de femeie din față, profil și spate. Când Paris oferă mărul Afroditei, furia Herei dezamăgită, întoarsă cu spatele, este sugerată de păunul de la picioarele ei.
În Afrodita se recunoaște fizionomia Helenei Fourment.
Răpirea fiicelor lui Leucip (1618)
În această compoziție plină de dinamism, tensiunea specifică tabloului degajă multă energie și pare să se propage în afara ramelor geometrice, amplificată de trăsăturile tușelor vibrate și de culorile vii.
Întreg ansamblul se înțelege în legătură cu tematica extrasă din mitologia greacă, în care se povestește cum gemenii Castor și Polux - născuți din legătura lui Zeus cu Leda - au răpit două din fiicele lui Leucip, cu intenția de a le lua în căsătorie. Nu trebuie uitat că Rubens era un pictor erudit. Într-o zi el a afirmat despre tablourile sale: „Pentru a le înțelege cu adevărat, sunt necesare explicațiile autorului”.
Rubens are 40 de ani atunci cand realizează pictura. Rubens exaltă culorile folosindu-se de raporturile dintre complementare: roșu carmin și vermillonul mantiilor răspund culorii verzi a peisajului, galbenul aurit al drapajului aruncat în prim plan dă replica culorii albastre a cerului.
bottom of page